Etichete

Se afișează postările cu eticheta Imagini din Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Imagini din Romania. Afișați toate postările

marți, 26 iulie 2016

Orasul din Romania unde se traieste mai bine ca in New York, Paris sau Londra!


Un oras din Romania este intr-un top mondial privind calitatea vietii, ceea ce este chiar un motiv de mandrie mai ales ca este clasat mai bine decat multe metropole ale lumii. Topul s-a realizat pe baza Indicelui Quality of Life, scrie ro.blastingnews.com. Acest indice a fost calculat in functie de puterea de cumparare, siguranta locuitorilor, sistemul de sanatate, preturile de consum si al proprietatilor, rata criminalitatii si poluarea.

Publicatia Numbeo informeaza ca municipiul Cluj-Napoca se situeaza pe locul 53 in topul mondial al oraselor, in ceea ce priveste calitatea vietii, pe anul 2015. Clujul a reusit sa depaseasca marile metropole precum Tel-Aviv (Israel), locul 59, cu 131.25 de puncte, Ankara (Turcia), locul 61, cu 128.31 de puncte, Paris(Franta), locul 63, cu 124.86 de puncte.Mult sub Cluj-Napoca se afla Budapesta (Ungaria), 67, cu 109 de puncte, Sofia (Bulgaria), locul 68, cu 107.27, Milano (Italia), locul 69, cu 99.49, Istanbul (Turcia), locul 71, cu 93,71, Londra (Marea Britanie) cu 86,89, Buenos Aires (Argentina), pozitia a 73-a, cu 85.31 de puncte.
Bucurestiul s-a situat abia pe locul 74, cu 83.82 de puncte. Nu este pentru nimeni o surpriza faptul ca primele locuri in clasament au fost ocupate de Zurich(Elvetia), locul 1, cu 288.36 de puncte, Canberra (Australia), 2, cu 286.87, Ottawa (Canada), 3, cu 279,46,Munchen (Germania), 4, cu 266.09, Goteborg (Suedia), 5, cu 235.88, Copenhaga (Danemarca), 6, cu 235.67, Calgary (Canada), 7, cu 234.45, Brisbane (Australia), 8, cu 231.12.


sursa: onlinereport

Castelul Sturdza din Miclăuşeni, redeschis după 10 ani de reparaţii

Castelul Sturdza din Miclăuşeni se deschide astăzi pentru vizitatori, după aproape zece ani. În tot acest timp s-au făcut reparaţii pentru că imobilul era într-o stare avansată de degradare, însă în ciuda investiţiilor lucrările nu sunt gata sută la sută. Mitropolia Moldovei speră să strângă bani pentru finalizarea lucrărilor din taxele plătite de turişti.



Turiștii care ajung în parcul Miclăușeni din județul Iași pot vizita castelul Sturdza de astăzi, începând cu ora 15.00.
Redeschiderea acestui obiectiv turistic face parte din proiectul intitulat „Călătorie la 1900” iar prin intermediul acestuia se se doreşte strângerea de fonduri pentru renovare.

                                             continuare


Castelul Peles

Descriere literara
Castelul Peles este unil dintre cele mai reusite monumente .Este o magnifica constructie care a existat vreodata.
Prima impresie pe care o ai in momentul in care patrunzi intr-o astfel de constructie este aceea care te face sa te crezi foarte mic datorita maretiei ornamentale.Cladirea este atat de impunatoare incat ti se pare ca visezi.
Taramul pe care este construit acest maret castel este parca rupt din Rai, iar cladirea apare pura si rafinata ca o printesa intr-un lan de flori. Dar in momentul in care intrii inauntru imaginea se schimba radical . Culoarea lemnului invechit te intristeaza dar tot in acelasi timp te duce intr-o lume antica ,de demult ce iti permite sa regasesti farmecul timpurilor stravechi , farmecul culturii ,al rafinamentului
 .Nimic nu poate fi mai placut decat imaginea minunatelor sculpturi ,decat imaginea unor opere ce acum ni se par magnifice , dar care in trecut erau simple obiecte.Jocul culorilor , jocul formelor ne creaza in minte o imensa placere ,o profunda impresie ce nu te lasa sa parasesti cadrul acesta minunat .
Cu cat inaintezi  in centrul acestui impunator castel cu atat mai mult crezi ca e un vis .Nu exista cuvinte pentru a putea exprima sentimentele impunatoare ,de placere.

                   Sursa articol:http://www.referatele.com/









                                   Continua -> urmeaza si alte imagini la fel de frumoase

luni, 19 noiembrie 2012

Frumusetile Transfagarasanului III-Informatii despre Drumul Transfagarasan din Muntii Fagaras




Transfagarasanul a fost construit intre anii 1970 - 1974 in timpul lui Nicolae Ceausescu, care a vrut sa asigure un drum strategic peste munti si a fost inaugurat in 20 septembrie 1974.

Drumul strabate Fagarasul pe directia nord-sud facand parte din Drumul National 7C (DN7C). Este unul din cele mai spectaculoase drumuri din Romania. Punctul de altitudine maxima se gaseste la Lacul Balea 2042 m unde se afla si tunelul de 800 m pe sub creasta Caprei ce face legatura intre varsantul nordic si cel sudic.

Drumul incepe in comuna Bascov, Judetul Arges de langa orasul Pitesti, in directia orasului Curtea de Arges si se termina la intersectia cu drumul DN1 intre Sibiu si Brasov, in apropierea comunei Cartisoara, cu o lungime de 151 km. Cea mai spectaculoasa portiune este cea cuprinsa intre Balea Cascada si Lacul Balea pe o lungime de 13 km.

Ca altitudine maxima la care ajunge Transfagarasanul este situat pe locul al doilea dupa soseaua Transalpina (DN67C - 2145 m) din Muntii Parang

In timpul iernii aproximativ in perioada 1 noiembrie - 30 iunie (sectorul cuprins intre kilometrul 104 de la Piscu Negru si kilometrul 130 la cabana Balea Cascada) Transfagarasanul este inchis circulatiei rutiere.

Transfagarasanul trece peste 830 podete si 27 viaducte.


Descrierea este gresita? Corecteaza

Sursa :aici














Fotografiile sunt personale

Frumusetile transfagarasanului II-Aţi fost vreodată la Vidraru sau pe Transfăgărăşan?

Aţi fost vreodată la Vidraru sau pe Transfăgărăşan? Dacă nu ar trebui să mergeţi. Transfăgărăşanul este în topul celor mai spectaculoase şosele din lume, însă povestea din spatele construcţiei acestor lucruri cu adevărat monumentale este una presărată cu sacrificii umane şi suferinţe greu de închipuit. Merită totuşi să vedeţi cu ochii minţii, atunci când veţi trece pe acolo, şantierele care le-au dat naştere.
Viata pe şantiere nu a fost niciodată uşoară, iar Vidraru şi Transfăgăraşan nu a făcut excepţie. Civili şi militari lucrau în condiţii de muncă precare şi dormeau în barăci friguroase pline de igrasie, cu grup sanitar la comun. Muncitorii care aveau nevoie de îngrijiri medicale erau duşi la cel mai apropiat dispensar cu basculanta. Aceeaşi soarta o aveau şi cei accidentaţi la locul de muncă, fericiţi însă că au scăpat cu viaţă.
Zeci de poliţişti asigurau liniştea în coloniile muncitoreşti, însă stăpâna absolută era Securitatea. Câţiva securişti aveau birouri permanente în cadrul şantierului şi se ocupau de supravegherea tuturor muncitorilor. Nu exista nici o vizită importantă a vreunui lider comunist sau şedinţă la care acesta să participe alături de oamenii muncii, fără ca muncitorii să nu fie foarte bine verificaţi
Transfăgărăşanul – “drumul spre cer”
Transfăgăraşanul a fost construit în perioada martie 1970 – septembrie 1974 de tinerii îmbrăcaţi obligatoriu în haina militara la 18 ani, de constructorii civili şi militari, de ţărani şi intelectuali, de toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost obligaţi să ajungă acolo. Ideea a fost a lui  Nicolae Ceauşescu ce a vrut să asigure un drum strategic peste munţi,  folosit îndeosebi de militari. Până la construcţia acestuia,  Munţii Făgăraşi, în acea zonă,  nu puteau fi trecuţi,  nici măcar folosind calul. Drumul construit ajunge în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2042 m şi trece peste 830 podeţe, 27 viaducte. Pentru construcţia lui,  a fost necesar să fie dislocate trei milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km.Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii,  dar muncitorii, care după aproape  40 de ani mai sunt în viaţă, vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute.

                                                         Lectura placuta in continuare















Fotografiile sunt personale

Frumusetile transfagarasanului I -Transfagarasan: drumul care demonstraza ca natura si mana omului fac minuni impreuna


Obiectivul pe care l-am ales este un traseu turistic montan si se numeste Transfagarasan. Am ales Transfagarasanul pentru multitudinea peisajelor frumoase de pe aceasta ruta care au reusit sa ma impresioneze profund si m-au facut sa cred cu tarie ca natura este generoasa si mana omului poate fauri minuni.
Drumul "printre nori", asa cum este el supraintitulat, se afla situat pe Drumul National 7C. Traseul incepe din localitatea Bascov a judetului Arges si se termina in localitatea Cartisoara a judetului Sibiu.
Printre zecile de motive pentru care am ales acest traseu turistic, si care vor reiesi automat din descrierile peisajelor, un motiv foarte important in alegerea mea este importanta istorica a drumului Transfagarasan, care reuseste sa lege regiunea Munteniei de cea a Transilvaniei. Am ales acest loc pentru a le dovedi celor care au avut ocazia sa viziteze Alpii din Italia, Austria, Elvetia sau Franta, si care au mai vazut sosele asemanatoare, faptul ca si Romania detine o astfel de sosea. Transfagarasanul este "drumul oaselor", deoarece aici au fost consemnate sute de pierderi de vieti omenesti, si chiar daca istoria a lasat dovada ca s-au pierdut doar zeci de vieti omenesti, cei care inca mai traiesc si care au participat la "sculptarea" muntilor, precizeaza ca sunt de ordinul sutelor de vieti pierdute pentru construirea acestui drum.
In privinta eforturilor ele au fost atat materiale cat si fizice, dar au avut un rezultat pe masura asteptarilor. Pentru un simplu turist acest drum nu inseamna decat o calatorie in natura, de aceea l-am ales pentru aceasta prezentare, deoarece in afara de importanta turistica, vizitatorii trebuie sa constientizeze si importanta sa istorica. Drumul leaga Muntenia de Transilvania iar pentru cunoscatorii si iubitorii de istorie, problema construirii drumului a fost luata in considerare la 8 ani de la ideea planului initial, invazia Cehoslovaciei din 1968 fiind impulsul, care l-a determinat pe Nicolae Ceausescu (al carui nume trebuia sa il poarte daca acesta nu ar fi refuzat propunerea) sa il puna in aplicare. Lucrarile drumului au durat din decembrie 1969 pana in septembrie 1974, iar asfaltarea sa a durat 6ani pana in 1980.
Din punct de vedere geografic, drumul se afla situat in cel mai inalt lant muntos din tara noastra, si anume Muntii Faragaras care fac parte din cercul Carpatilor Meridionali.
Din punct de vedere turistic, Transfagarasanul reprezinta un punct de atractie major pentru turisti atat din Romania cat si de peste hotare, datorita numeroaselor atractii turistice existente pe intreg traseul.
Pentru mine, acest drum reprezinta o inaltare fizica si si spirituala a trupului atat in sens figurat cat si in sens propriu. De ce spun acest lucru? Fiindca aici am simtit pret de o zi ca pot prinde aripi si pot ajunge ca o pasare zburatoare, pe cele mai inalte culmi montane. Totodata, am putut ,,atinge” norii si am descoperit minunile oferite de natura. Senzatia oferita de Transfagarasan este unica, indeita si spectaculoasa, si cel mai important, drumul este perceput prin ochii celui care-l priveste, de aceea descrierea mea este una strict personala si subiectiva. Trebuie sa va precizez de la inceput faptul ca drumul a reprezentat pentru mine o provocare, si m-am simtit pe tot parcursul sau, in masina, ca intr-un carusel al distractiei si al mortii deopotriva. Acest lucru reprezinta un motiv in plus pentru prezentarea acestei rute, fiindca Transfagarasanul ramane singurul loc in care am reusit sa fiu incercata de atatea sentimente complexe si contradictorii, cum niciun alt loc din Romania nu a reusit sa ma faca sa simt. Masina a reprezentat un carusel al distractiei si al mortii, deoarece de-alungul ,,sarpelui incolacit” asa cum il numesc eu, este de ajuns un scurt moment de neatentie si puteti scapa in prapastii de peste 9 km din care numai moartea va mai poate prinde in brate. Dovada a acestui lucru stau crucile de pe marginea soselei care au fost ridicate in memoria celor care si-au pierdut viata.
De asemenea pentru mine Transfagarasanul are o importanta deosebita deoarece imi intareste convingerea ca natura ,,ofera” si noi oamenii trebuie sa ,,pretuim”, aceste doua cuvinte cheie sunt esentiale pentru a ne bucura de mediul incojurator!

Ce anume are deosebit Transfagarasan?

Un aspect pe care il gasim doar in acest loc este Hotelul de Gheata de la Balea Lac, care reprezinta un obiectiv unic in Europa. Din pacate, nu am vizitat Transfagarasanul niciodata pe timp de iarna, iar acest obiectiv nu am avut ocazia sa-l vad in realitate. Din sursele de stiri tv si din imaginile prezentate in cadrul acestora, pot sa imi dau seama insa de frumusetea sa. Hotelul de Gheata este atat de apreciat incat turistii din strainatate si-au oficializat chiar si nunti in acest cadru inghetat, fiindca pe langa hotel mai sunt ridicate si o biserica de gheata si un patinoar. Ma bucur ca Hotelul de Gheata are parte de atat de multe aprecieri si a ajuns atat de cunoscut in strainatate, fiindca acest lucru nu poate fi decat un plus adus Transfagarasanului care pe timp de iarna era vizitat de mai putini turisti. Parerea mea personala este ca Hotelul de Gheata reprezinta o destinatie pentru cei care doresc sa fie eschimosi timp de cateva zile, iar pentru mine care sunt o fire mai friguroasa, pot spune ca reprezinta o noua provocare la care Transfagarasanul ma cheama si pe care intr-o zi cu siguranta o sa o accept. In ziua in care voi accepta cazarea la Hotelul de Gheata, in mod cert voi fi infofolita cu haine groase, caciula, manusi si fular. Din punctul meu de vedere orice obiectiv turistic trebuie sa aiba ceva unic daca doreste sa ocupe locul intai in topul celor mai frumoase si spectaculoase locuri din lume. Un lucru foarte important pe care trebuie sa-l stie cei care doresc sa se odihneasca ,,intre” si ,,pe” blocurile de gheata ale hotelului primitor, este faptul ca acesta este deschis doar in perioada de iarna pana cel tarziu in luna aprilie iar accesul la acesta se face cu telecabina de la Balea Lac.


















Fotografiile sunt personale